Cuminţi, cernute și aliniate,
Stau amintirile sporavăind interesate:
‘Care din noi e cea mai, dintre toate?”
Cea mai micuța și mai curioasă:
“Eu sunt cea de la noua luni jumate, pășind încet descoperind întâia dintre toate,
Lumea cea noua, mii de nestemate”…
Duiaosă și mereu încrezătoare,
Cea de a doua: ” nu, nu ești tu, nu oare, sunt eu cea dintre toate, cea care a-nceput precoce să alerge printre suave viorele move și printre lăcrămioare sidefate,
Adulmecând și mângâind tenace,
Toate culorile și florile, chiar toate?”
Cuminte așteptând și cea de a treia, rostește încet și așteptând părerea:
“Cea mai frumoasă si cea mai importantă, sunt eu cea de la șase ani jumate,
Jucându-mă și mesterind vivace,
Ulei, faină, ouă chiar și lapte, cu sorţul meu multicolor și mic,
Trebăluind cu draga mamă: Eu bucătărind!”
Teribil amuzată și interesată,
Cea de a patra: ” Nu! Stai! Nu se poate!
Cu siguranță eu sunt cea mai cea
Cea parfumată și cea pregătită,
Să merg la prima mea serbare,
Împodobită, în straie ardelenești albe, și roși-negre și chiar cu cingătoare, La mijloc,
Eu sunt cea mai frumoasă, cea mai minunată, sunt amintirea dragă neîntinată,
Sunt cu desăvârșire cea mai importantă!”
Cum nu se mai puteau decide, agitate,
Cea înțeleaptă le calmă în parte:
“Cu toate suntem “cea mai” dintre toate
Pentru căci suntem minunate, și prima și a două, Da chiar toate, am fost și suntem niște nestemate,
Suntem comori și suntem admirate,
De fiecare dintre celelalte,
Și de cea care chiar și după ani trecând
Ne dă lumina și însemnătate,
Ne onorează și ne poartă în minte,
Reîntregind micuța noastră lume,
Cu alte amintiri, cu alte Minunate,
Asemeni nouă deja încununate”
Camelia Angels 