Terapie, Vindecare, Șamanism, Theta Healing, REIKI, Psihologie Energetică, EFT, Radiestezie, Inforenergetică

Pentru a practica nonataşamentul, trebuie să renunţăm la rolurile în care ne-am angrenat şi la etichetele pe care ni le-am pus noi înşine. Noile noastre poveşti pot fi mult mai interesante şi productive decât erau cele vechi, iar ţelul nostru este să încetăm să ne mai identificăm cu orice fel de poveste. Atunci devenim propriul nostru punct de referinţă – adică, nu mai avem nevoie de o legendă, pentru a ne defini sau a descoperi cine suntem. Chiar şi poveştile arhetipale despre zei şi zeiţe nu ni se mai aplică, pentru că, în cele din urmă, şi legendele lor sunt tragice. Când ne lepădăm de toate poveştile noastre, cu rolurile lor limitante şi identităţile lor restrictive şi devenim un mister pentru noi înşine, practicăm nonataşamentul.
yoga
Timp de mulţi ani, identitatea mea în lume a fost „şaman-vindecător-antropolog”. Acesta e un mod convenabil de a fi perceput de către lume, dar nu…

View original post 576 more words

Advertisements